De mana cu Maica Domnului - Părintele Vlad Pimen

DESCRIERE
DESCRIERE
De mana cu Maica Domnului - Părintele Vlad Pimen
Sub ocrotirea Maicii Domnului, căreia i-a închinat întreaga sa viață și osteneală, Părintele Pimen Vlad aduce înaintea noastră viața Preacuratei — de la nașterea Ei minunată, la durerea sfâșietoare de la Cruce și până la taina Adormirii Ei.
În această carte, Părintele Pimen Vlad ne invită să pășim, cu evlavie și inimă deschisă, pe urmele Preacuratei: de la nașterea și copilăria Ei, până la întâlnirea cu Arhanghelul Gavriil, nașterea Mântuitorului, anii petrecuți alături de Fiul Ei, durerea de nedescris de la Cruce și taina Adormirii.
Din paginile cărții se desprind întâmplări minunate, mărturii pline de nădejde și istorii despre icoane făcătoare de minuni prin care Maica Domnului a adus mângâiere, vindecare și ajutor celor care au chemat-o cu credință.
Este, totodată, o călătorie prin chipurile și icoanele Maicii Domnului, prin minunile săvârșite înaintea lor și prin acele momente în care oamenii au simțit, uneori în chip neașteptat, că nu sunt singuri.
Iar gândul Părintelui Pimen Vlad rămâne ca o rugăciune simplă și sinceră: să o cunoaștem mai mult pe Maica Domnului, să îi cerem ajutorul și să ne punem viața sub ocrotirea Ei, cu nădejdea întâlnirii tuturor în Împărăția lui Dumnezeu.
Sunt istorisiri care înalță sufletul, minuni tainice și cuvinte de mângâiere pentru vremurile grele. Și, dincolo de Scriptură, cartea ne face cunoscute icoanele făcătoare de minuni, înfățișările Maicii Domnului și modalitățile prin care Ea a lucrat, de-a lungul timpului, în viața oamenilor care au chemat-o cu nădejde și credință.
Mama noastră din Ceruri. Sfânta Sfintelor. Ești pregătit să-I simți iubirea?
O carte despre Maica Domnului, dar și despre nădejde. Despre durere, dar și despre mângâiere. Despre credință și despre iubirea unei Maici care nu îi lasă pe cei ce aleargă către Ea.
Părintele Pimen Vlad (n. 1970) este starețul chiliei Intrarea în biserică a Maicii Domnului, de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos. Ajuns în urmă cu 31 de ani pe Sfântul Munte, călăuzit de mâna Maicii Domnului, el a reușit să reconstruiască chilia Sfântul Artemie, fără resurse și foloase materiale, dar și să ridice de la zero chilia Intrării Maicii Domnului în Biserică, situată cel mai sus în munte dintre chiliile Schitului Lacu. Deciziile și sfaturile părintelui au fost întotdeauna ghidate de apropierea sa de Dumnezeu și de Maica Domnului, dar și de grija pentru comunitățile creștine pe care el le poartă cu atâta drag în suflet.



RECENZII