Indrăgostită de un masai - Corinne Hofmann

DESCRIERE
DESCRIERE
Indrăgostită de un masai - Corinne Hofmann
SOSIREA ÎN KENYA
Un aer tropical minunat ne întâmpină la sosirea pe aeroportul din Mombasa. încă de aici am o presimţire: aceasta este ţara mea, aici mă voi simţi bine!
După toate aparenţele, însă, numai eu sunt receptivă la această aură miraculoasă care ne înconjoară, căci prietenul meu, Marco, remarcă pe un ton sec: „Aid pute!”
După formalităţile vamale, un autobuz safari ne duce la hotel. Pe drum, trebuie să traversăm cu bacul un râu care desparte ţărmul sudic de Mombasa. Este foarte cald.
Stăm în autobuz, cu ochii plini de uimire. încă nu ştiu că peste trei zile acest bac îmi va schimba întreaga viaţă, ba chiar o va răsturna cu capul în jos. Pe cealaltă parte a râului, mergem cam o oră pe un drum de ţară, printre gospodării mici.
Majoritatea femeilor, care stau în faţa colibelor primitive, par a fi toate musulmane, deoarece sunt înfăşurate în nişte şaluri negre. în sfârşit, ajungem la hotel, Africa-Sea-Lodge.
Este o construcţie modernă, în stil african. Ne cazăm într-un bungalou mic, rotund, amenajat frumos şi confortabil. O primă plimbare pe ţărm îmi întăreşte sentimentul covârşitor, pe care l-am trăit mai devreme: aceasta este cea mai frumoasă ţară din câte am văzut vreodată!
Aici mi-aş dori să rămân! După două zile de acomodare, ne hotărâm să mergem, pe cont propriu, la Mombasa. Vrem să luăm autobuzul public şi să traversăm apoi cu bacul Likoni pe partea cealaltă, ca să vizităm oraşul.
Deodată, vedem trecând pe lângă noi un dealer, care ne spune discret: „Haşiş, marijuana.” Marco dă din cap: „ Yes, yes,
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 81,00 leiPRP: 90,00 lei
- 38,00 leiPRP: 40,00 lei
- 54,00 leiPRP: 60,00 lei
RECENZII